Decizia vine în contextul în care Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, în martie 2023. De atunci, președintele rus nu a efectuat călătorii în Occident de teama să nu fie arestat. 

Și pe numele Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, a fost emis de CPI un mandat de arestare, fiind acuzată de implicare în crime de război prin deportări de copii ucraineni.

Olga Liubimova surprinsă la ceremonia de deschidere a celei de-a 47-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, pe 17 aprilie 2025.Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Italia și Vaticanul ar fi fost obligate să-l aresteze la sosire și să-l extrădeze la Haga, notează cotidianul Bild. Totuși, liderul de la Kremlin a decis ca ministrul culturii, Olga Liubimova, în vârstă de 44 de ani, să-l reprezinte la funeralii, conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Liubimova este ministru al culturii din anul 2020. În trecut, aceasta și-a exprimat în mod repetat aversiunea față de cultură. Nu putea suporta expozițiile, muzica clasică, opera și baletul, a mărturisit ea chiar înainte de a fi numită ministru al culturii.

„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges
Recomandări
„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges

Mai mult, Liubimova a spus într-o emisiune la televiziunea rusă că vizitele la Muzeul Britanic din Londra și la Galeria Națională, precum și la numeroase spații culturale europene erau „o pierdere de timp”.

Amintim că funeraliile Papei Francisc au avut loc loc astăzi, 26 aprilie, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, începând cu ora 11.00, ora României. Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paşte.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Rahan5   •   26.04.2025, 21:25

Olga Liubimova seamana cu Crin Antonescu, mai ales cand amandoi rad / zambesc.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Bătaie pe locul lăsat liber de Nicușor Dan. Polymarket știe pe mâinile cui va intra Capitala
Adevarul.ro
Bătaie pe locul lăsat liber de Nicușor Dan. Polymarket știe pe mâinile cui va intra Capitala
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze  accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
Elle.ro
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Filmul morții Oliviei, românca asasinată din răzbunare de fostul iubit. Cum a atras-o bărbatul în apartamentul din Belgia, unde a trecut prin Iad
Observatornews.ro
Filmul morții Oliviei, românca asasinată din răzbunare de fostul iubit. Cum a atras-o bărbatul în apartamentul din Belgia, unde a trecut prin Iad
Horoscop 24 mai 2025. Capricornilor le va fi mai bine, dacă vor accepta să tempereze impulsurile dominatoare care tulbură liniștea familiei
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2025. Capricornilor le va fi mai bine, dacă vor accepta să tempereze impulsurile dominatoare care tulbură liniștea familiei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI